Ion TurbatuGaleria Arta din Câmpulung găzduiește, sâmbătă 9.07.2022, ora 11, o întâlnire cu universul cultural și poetic al învățătorului muscelean Ion Turbatu.
Evenimentul este prilejuit de lansarea volumului de poezii ZIGZAGURI DE LUMINĂ, îngrijit si publicat de Iuliana Amăriutei Grigorescu la Editura Ars Docendi, in 2021, după manuscrise ale bunicului său, Ion Turbatu. Născut la Brădet în 1904, absolvent al Scolii Normale din Târgu Mures, Ion Turbatu s-a format în efervescența culturală, educațională si socială de dinainte și de după Marea Unire din 1918.
„Poezia lui Ion Turbatu, scrisă între cele două Războaie Mondiale, continuă un filon puternic, afirmat înainte de Unirea din 1918, prin lirica lui Coșbuc și Goga. Întâlnim în poeziile învățătorului din Muscel și unele ecouri eminesciene, mai ales în poemele de dragoste. Dar cine oare, la începuturile creației sale, n-a fost influențat de Eminescu, chiar dacă poetul s-a numit Bacovia sau Arghezi? În lirica sa, Ion Turbatu cultivă teme și motive specifice tradiționalismului românesc interbelic. Pe linia lui Ion Pillat, poetul muscelean scrie despre locurile copilăriei și peisaje cu dealuri molcome, despre figuri istorice și anotimpuri, despre Brădetul natal și lumea satului. Iar deasupra tuturor acestora se simte fiorul religios." (Adrian Săvoiu)
Chiar dacă s-a stins din viață la 41 de ani, în 1945, a lăsat în urmă nu numai amintirea unui învățător apreciat de comunitatea musceleană, la Schitu-Golești și la Godeni, ci și o foarte bine conturată și matură operă literară.
Evenimentul este întregit cu o miniexpoziție, conținând manuscrise ale poeziilor și caietelor de lucru ale autorului și fotografii vechi de familie.
Vă așteptăm.
Ioan Crăciun, editor
Curator al Galeriei Arta
2022-07-21 |
Gheorghe PaulianGaleria Arta din Câmpulung găzduiește, începând de vineri, 24 iunie 2022, expoziția de pictură și grafică de carte DIALOGIL TĂCERII. In memorian Gheorghe Paulian, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din Romania, Asociatia Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din Romania și Asociația Arta Culturii și Educației Muscelene.
Axată pe ilustrație de carte, expoziția iși propune să aducă un omagiu celui care a fost pictorul, graficianul și pedagogul Gheorghe Paulian, unul dintre cei mai importanți membri ai Cenaclului I. D. Negulici, avand contributii importante la începuturile și dezvoltarea acestuia, la mișcarea artistică musceleană.
Ca invitați in expozitie, se alătură cu pictură artiștii plastici: Mihai Marin Cârstea, Mihai Șerbănescu și Liviu Florian Cioacă, membri ai UAPR, ultimul fiind inițiatorul și catalizatorul evenimentului.
Vernisajul va avea loc vineri, 24 iunie 2022, expoziția fiind deschisă până pe data de 15 iulie 2022.
Vă așteptăm.
Ioan Crăciun
Curator al Galeriei Arta 2022-06-22 |
EXPOZITIE TUDOR MEILOIUGaleria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând de vineri, 20.05.2022 (vernisaj ora 16), expoziția de pictură si grafică "Dialoguri cromatice", deschisă de artistul plastic TUDOR MEILOIU, membru UAP, Filiala București. Invitat in expoziție: Gheorghe OLTEANU, absolvent al Școlii Populare de Artă București, membru al Cenaclului I.D NEGULICI din Câmpulung Muscel.
Absolvent al Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București, secția Pictura (1972) si secția de Muzeologie (1982), Tudor Meiloiu este un nume de referință in plastica națională. Începând din 1970, a deschis numeroase expoziții personale și a participat la zeci de expoziții de grup și tabere de creație, în țară și străinătate.
Lucrări ale artistului fac parte din patrimoniul unor instituții de stat si colecții particulare din Europa, America, Australia s.a.
"Tudor Meiloiu este un pictor insolit.
El beneficiază de un har aparte, acela de a putea face figurativ din nonfigurativ. Făurește pe suprafețele pictate o lume posibilă și atât de frumoasă, încât creează virtuți estetice vecine cu metafizica. O pace luminoasă conferă lucrărilor sale armonia calmă de ordin cromatic, din care se nasc linii și volute, interferări tridimensionale de aluzii vegetale, de desișuri subacvatice și de pânze croite din culorile lumii..."
(Liviu Tudor Samuilă)
Expoziția, deschisă în perioada 20.05-18.06.2022, va fi prezentată de conf.dr. Radu Adrian
Partea a doua a evenimentului va fi dedicată unei evocări în memoria Romaniței Ștențel, scriitoare și jurnalistă, apreciat om de radio, autoare, printre altele, a volumului de interviuri și mărturii "Destine pentru eternitate".
Prezintă Raluca Tudor, director al Editurii Ravex Coms.
Vă așteptăm.
Ioan Crăciun
Curator al Galeriei Arta 2022-05-17 |
EXPOZITIE AMANDINE BANESCU
2022-02-17 |
Theodor AmanTheodor Aman – popas peste timp în Câmpulungul natal
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând cu data de 22 februarie 2022, expoziția AMAN – PICTORUL. Pagini de album, realizată cu sprijinul Muzeului Municipiului București, în structura căruia se află Muzeul „Theodor Aman”. Reproducerile expuse (după 30 din cele 167 de picturi din patrimoniul muzeului) au fost selectate din albumul Aman – pictorul. Repertoriul de pictură al Muzeului Theodor Aman, autor Greta Șuteu. „Această lucrare se ocupă doar de pictorul Aman și doar de pictura aflată în muzeu, urmând ca în viitor să fie abordate și celelalte componente ale creației sale (grafică, sculptură, pictură murală, artă decorativă). Desigur, statutul de pictor este și cel care-l identifică în conștiința publică, dar casa lui, în care se află actualul muzeu, le dezvăluie vizitatorilor un om de cultură complex, cu o solidă educație, care se mișca cu grație printre diversele arte, de la pictură la sculptură, de la muzică la poezie…” (Greta Șuteu) Theodor Aman (20 martie 1831 – 19 august 1891) a fost fondator și primul director al Școlii de Arte Frumoase din București (înființată în 1864), dar și coordonator al programelor expoziționale de început de la noi (Expozițiunile artiștilor în viață). „Aman a produs o adevărată revoluție în epoca sa prin îmbrățișarea unei cariere artistice de neconceput în ochii conservatori ai societății locale, abia desprinsă din amorțeala fanariotă a portului giubelei și ișlicului.” (Adrian-Silvan Ionescu) „Opera unui astfel de om formează cel mai interesant capitol din istoria începuturilor picturii la noi, căci Aman a fost mai mult decât un mare artist, a fost un deschizător de drumuri noi”. (George Oprescu)
Th. Aman s-a născut la Câmpulung Muscel, în casa așa-zisă a „condicarului județului”, din părinți aromâni: serdarul Dimitrie Aman (născut Dimitrie Mihali Dimo) și Despina (Pepica) Aman (născută Paris). Familia Aman, stabilită la Craiova, se refugiase aici în 1828, fugind din calea năvălirilor străine și a epidemiei de ciumă. Chiar dacă șederea la Câmpulung a durat doar câțiva ani, Aman se va întoarce de mai multe ori în Muscel pentru a picta peisaje și scene câmpenești. De aici, propunerea firească, urmată de acordul Muzeului Municipiului București de a sprijini organizarea expoziției la Galeria Arta, un popas al lui Aman peste timp în Câmpulungul natal, acum, la puțină vreme după împlinirea a 190 de ani de la naștere. La proiect s-au alăturat ca parteneri Societatea Culturală Aromână din București și Asociația Culturală „Nicu Hagi” din localitate, promotoare a valorilor armânești și muscelene.
Pe lângă peisaje, scene câmpenești și de gen, cu precădere din atelier, am ales pentru expoziție și câteva portrete cu semnificație specială și pentru autorul lor. Desigur, portretul Anei Aman, al doamnei Fălcoianu ș.a., dar și cele comandate de foarte apropiatul său colaborator, Carol Davila, în calitate de director al Eforiei Spitalelor Civile și fondator al Azilului Elena Doamna. E vorba despre portretele care, alături de cel al lui Carol Davila și de altele, s-au aflat în Sala donatorilor de la azil: al Elenei Cuza, al Mariei Davila (născută Marsile), prima soție a lui Davila, și al Anei Davila (născută Golescu-Racoviță), a doua sa soție, prima directoare a așezământului. Chiar dacă nu fac obiectul albumului, am inclus în expoziție reproducerile a două vitralii ale clădirii Muzeului Aman, reprezentându-i, în viziunea pictorului, pe „Negru Vodă Basarab”, nume cu adâncă încărcătură istorică, legendară și emoțională, și pe „Doamna Marghita”, cum apar în unele texte istorice, sau „Radu Negru Basarab” și „Doamna lui Radu Negru”, cum apar pe vitralii.
Am alăturat reproducerilor de pe simeze un stand de expunere, unde, pe lângă albumul Aman – pictorul, se găsesc alte albume/monografii și piese de colecție – cartofilie, filatelie, medalistică –, apărute de-a lungul timpului, dedicate lui Theodor Aman.
Expoziția este deschisă în perioada februarie-martie 2022.
Vă așteptăm.
Ioan Crăciun,
Curator al Galeriei Arta
2022-02-17 |
Galeria cu afișe 2021Ne face plăcere să vă invităm la Galeria Arta din Campulung Muscel care găzduieste, începând din data de 10.12.2021, expoziția Galeria cu afișe. Anii tinereții. 2008-2011. Este a doua retrospectivă, cuprinzând o selecție de afișe* din perioada specificată, prima, deschisă în 2020, acoperind anii începutului, 2004-2007. Privind în urmă prin intermediul afișelor, ne (re) întalnim cu vechi prieteni și colaboratori: artiști plastici, oameni de cultură, scriitori, artiști fotografi, creatori în arta tradițională românească s.a. Gheorghe Păun, Bogdan Petry, Raluca Voicu-Arnauțoiu, Lucia Hossu-Longin, Bogdan Mușatescu, Ruxandra Garofeanu, Șerban Marinescu, Cornel Ionescu, Radu Adrian,Grigore Popescu-Muscel, Adrian Săvoiu, Gheorghe Dican, Tudor Neiloiu, personalități cu recunoaștere și anvergură națională și internațională, sunt doar câțiva dintre cei peste 60 de creatori din cultură și arte care au desfășurat/susținut/sprijinit evenimente în spatiul Galeriei Arta în această perioadă. Pe langă expoziții traditionale, de pictură, sculptură, grafică, fotografie artistică, au fost deschise și expoziții de instalație, fotojurnalism, fotografie veche/document/etnografică. Lansărilor de carte li s-au alăturat conferinte, recitaluri muzicale sau teatrale, evocări (Tudor Mușarescu, Dimitrie Ionescu-Berechet, Ion Barbu) s.a. Actuala manifestare ne întărește convingerea că etapa 2008-2011 poate fi caracterizată ca fiind cea de tinerețe a galeriei, de consolidare a unei memorii și a unei istorii a acesteia, contribuind la bunul ei renume actual. Expoziția va fi deschisă în perioada decembrie 2021-ianuarie 2022 și va putea fi vizitată cu respectarea legislației și a restricțiilor impuse de situația epidemică actuală.
Vă așteptăm. Ioan Crăciun, Curator al Galeriei Arta
*Afișele tuturor evenimentelor desfășurate între 2008 și 2021 se află în expoziție, într-o mapă de prezentare, fiind la îndemâna doritorilor. 2021-12-10 |