Ion Turbatu (2022-07-21)

Galeria Arta din Câmpulung găzduiește, sâmbătă 9.07.2022, ora 11, o întâlnire cu universul cultural și poetic al învățătorului muscelean Ion Turbatu. 
Evenimentul este prilejuit de lansarea volumului de poezii ZIGZAGURI DE LUMINĂ, îngrijit si publicat de Iuliana Amăriutei Grigorescu la Editura Ars Docendi, in 2021, după manuscrise ale bunicului său, Ion Turbatu. Născut la Brădet în 1904, absolvent al Scolii Normale din Târgu Mures, Ion Turbatu s-a format în efervescența culturală, educațională si socială de dinainte și de după Marea Unire din 1918.
 
 „Poezia lui Ion Turbatu, scrisă între cele două Războaie Mondiale, continuă un filon puternic, afirmat înainte de Unirea din 1918, prin lirica lui Coșbuc și Goga. Întâlnim în poeziile învățătorului din Muscel și unele ecouri eminesciene, mai ales în poemele de dragoste. Dar cine oare, la începuturile creației sale, n-a fost influențat de Eminescu, chiar dacă poetul s-a numit Bacovia sau Arghezi? În lirica sa, Ion Turbatu cultivă teme și motive specifice tradiționalismului românesc interbelic. Pe linia lui Ion Pillat, poetul muscelean scrie despre locurile copilăriei și peisaje cu dealuri molcome, despre figuri istorice și anotimpuri, despre Brădetul natal și lumea satului. Iar deasupra tuturor acestora se simte fiorul religios." (Adrian Săvoiu)

Chiar dacă s-a stins din viață la 41 de ani, în 1945, a lăsat în urmă nu numai amintirea unui învățător apreciat de comunitatea musceleană, la Schitu-Golești și la Godeni, ci și o foarte bine conturată și matură operă literară. 

Evenimentul este întregit cu o miniexpoziție, conținând manuscrise ale poeziilor și caietelor de lucru ale autorului și fotografii vechi de familie.

Vă așteptăm.
Ioan Crăciun, editor
Curator al Galeriei Arta
 
                                                        

video

Introducere stire


Realizare si gazduire Web: Digital Cable S.A.