Începând din data 4 martie 2023 (vernisaj ora 12.00), Galeria Arta din Câmpulung găzduiește expoziția de pictură „Culorile generozității”, in memoriam Maria Proca - Jinga.
Expoziția este organizată de fiica pictoriței, Luminița Jinga, în colaborare cu Asociația „Artă, Cultură și Educație Musceleană" și cu Cenaclul I. D. Negulici din Câmpulung.
Pictoriță de mare sensibilitate, Maria Proca - Jinga a fost membru fondator al Cenaclului I.D. Negulici, deschizând apreciate expoziții personale și participând la numeroase expoziții colective și tabere de creație.
"A fost o ființă minunată. Avea vorba blândă și măsurată, privirile și chipul numai zâmbet, deși viața a supus-o la multe încercări. Iubea fără limite, necondiționat: își iubea fetele și nepoții, iubea pictura și poezia, iubea florile, iubea oamenii, nu era în stare să spună o vorbă rea nimănui. Dăruia oricui orice, mai ales tablouri semnate de ea, pentru a genera un moment de bucurie. Avea în privire acea strălucire de sfințenie, acea lumină pe care doar sufletele mari,, de credință și-o pot însuși. Dacă a suferit chinuitor pentru ceva în ultimii ani de viață, a suferit atunci când nu a mai putut colinda dealurile în căutarea unui colțișor de rai pe care tăsă îl poată descrie în culoare și atunci când, puțin câte puțin, când nu a mai putut merge la vernisajele de la Galeria Arta, când nu a mai putut picta și când nu a mai putut să își descrie în cuvinte sentimentele ce o năpădeau, dorințele ce o ardeau." (Carmen Oprescu, istoric de artă)
In expoziție sunt invitați: Luminița Jinga, care expune lucrări executate în tehnica mixtă și obiecte decorative și arh. Răzvan Radu Mălăncioiu cu schițe de arhitectură.
In deschiderea evenimentului, un gând din partea galeriei la împlinirea a 120 de ani de la nașterea lui TUDOR MUȘATESCU.