Ioan Cristian Coclitu (2007-06-07)

   Ioan Cristian Coclitu este absolvent in 2006 al Universitatii Nationale de Arte - Sectia Foto-Video Procesare Computerizata a Imaginii. Este nascut la data de 18 noiembrie 1980 in Bucuresti. 
   Expozitii: Noiembrie 2006 - Orizonturi - la GVB Tiriac Bank Sucursala Millennium; Iunie 2006 - Simetric - la Muzeul Taranului Roman; Iulie 2005 - Aburi (Expozitie virtuala pe www.alcor.arts.ro); Iulie 2004 - Ferarri Mythos - Expozitie de grup; 2002 - Expozitie de grup, participare cu proiectul personal `Paste` la Institutul Goethe.
   Atmosfera rarefiata, aerul pur, sticlos, felul în care artistul se joaca cu punctele de fuga transformându-le în posibile puncte de evadare, sugereaza o posibila lume de mâine, un spatiu rarefiat în care poti respira, visa ori te poti regasi. Sa fie vorba despre o evadare din ghearele civilizatiei consumiste, din aglomeratia urbana sufocata de betoane? Sa fie vorba de o alternativa pentru flâneur-ul recent, asfixiat de trafic, de noxe? La urma urmei, ce evadare poate fi mai potrivita (pentru flâneur-ul de tip nou, pomenit de Groys), decât imersia în spatiul virtual, în spatiu ideal al imaginatiei, singurul spatiu în care copia se re-localizeaza si reproducerea revine original.

Expozitie

   In cadrul site-ului va prezentam cateva dintre lucrarile realizate de Ioan Cristian Coclitu.

vizualizeaza galerie foto

Alte informatii

   Investigatia lui Cristi Coclitu asupra felului în care trebuie privita lumea, aparent bazata pe un simplu proces de rasturnare a planurilor vertical/orizontal, detine si o componenta ludica, de un ludic rece, cerebral. Acest joc din care omul lipseste, alaturi de relatia simetrie-oglinda si de arhitecturile perfecte de otel si sticla, evoca imaginea castelului din cristale de gheata, din povestea lui Andersen si întrebarea pusa acolo asupra relatiei sensibilitate-inteligenta. Si ce altceva intentioneaza Cristi Coclitu, cu meditatia sa asupra manipularii si a spatiului virtual ca replica a realului, decât sa identifice punctul în care se poate plasa Arta pe harta inteligentei artificiale si un mod de coabitare a realului cu virtualul. " (text Raluca Nestor)


Realizare si gazduire Web: Digital Cable S.A.