Ne face plăcere să vă invităm vineri 10 noiembrie 2017, ora 17.30, la Galeria Arta din Câmpulung Muscel, unde va avea loc vernisajul expoziției de artă conceptuală Accente, semnată de Aurelia Sanda și Georgiana Poenaru (membre ale Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Râmnicu Vâlcea).
Traiectoriile profesionale ale celor două artiste sunt punctate de expoziții personale notabile, de numeroase participări la expoziții de grup, naționale și internaționale.
Expoziția actuală este concepută ca un dialog între doi artiști, generat de valorificarea plastică a spațiului care se creează pornind de la o temă dată și o idee comună. Accente pornește de la „zilnic”, cu tot ce înseamnă în viața unui om, mergând până la „conceptual”.
„În «zilnic»-ul acesta arta transpare văzută sau nevăzută de noi; notăm, înregistrăm, observăm, schițăm, admirăm – un simplu obiect, lucru, colț –, avem o trăire, simțim, ne inspiră. Este vorba despre a aduce în fața publicului crâmpeie, accente ale unor trăiri legate de obiecte/materiale ieșite din uz, despre reciclarea și transformarea lor, dematerializarea și reducerea la estetic, cromatic, aparent fără elemente pitorești. E ca atunci când treci pe lângă o hârtie mototolită și îi observi frumusețea – nuanța, forma, grafica cutelor, singurătatea.” (Aurelia Sanda, Georgiana Poenaru)
Această expoziție este, în fapt, o transpunere a unor căutări ale artistelor pe plan profesional, un experiment conceptual comun, un liant între o lume „zilnică” și una plină de semnificații, dar ignorată.
Expoziția va fi deschisă în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie 2017.
Vă așteptăm.
Ioan Crăciun
Director al Editurii Ars Docendi
Curator al Galeriei Arta