TATIANA IONIȚĂ (2021-07-28)

Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând de sâmbătă 31.07.2021ora 11.30, expoziția Descoperirea unei vocații. Studiul, recomandată și organizată de artiștii plastici Corina și Dragoș Petculescu.

Majoritatea lucrărilor din expoziție aparțin Tatianei Ioniță, al cărei efort plastic creator a generat inițiativa Corinei Petculescu de a propune și „a da nume” acestui eveniment.

Tatiana Ioniță s-a născut pe 2 septembrie 1949, la București, unde locuiște până în 2002, când se mută la Valea Popii (comuna Mihăiești). Atunci se declanșează și pasiunea dumneaei pentru desenul artistic, având un background serios în desenul cartografic. Din 2006, lucrează constant în creion și acuarelă, iar din 2015 în ulei. Tatiana Ioniță reprezintă cazul rar al creatorului care a debutat autodidact, dar care ține să se perfecționeze sub supravegherea unor profesioniști. Este de remarcat preocuparea sa pentru studiu, domeniile preferate fiind grafica și pictura, având nenumărate studii după maeștri.
            Demersul său artistic poate fi caracterizat prin talent, (auto)cunoaștere, perseverență, asumarea și convertirea suferinței în linie și culoare.
             În expoziție, lucrările sale sunt încadrate elegant și profesionist de cele ale soților Corina și Dragoș Petculescu.

Corina Petculescu este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Artista este absolventă a Universității Naționale de Arte, secția Artă monumentală, clasa prof. Ion Grigore, promoția 1998.
Din 1996 și până în prezent a participat la cele mai importante expoziții de artă religioasă, conservare și restaurare, cu precădere la cele dedicate icoanei pe sticlă, domeniu în care s-a consacrat național și internațional.
A fost și este o prezență constantă la evenimentele organizate de Muzeul Național al Țăranului Român, începuturile colaborării cu prestigioasa instituție fiindu-i marcate de sprijinul regretaților Horia Bernea și Irina Nicolau.

Dragoș Petculescu este sculptor profesionist, fost asistent universitar la Universitatea  Națională de Arte București, bursier „Atelier Theodor Aman”, restaurator și colecționar.

În expoziție, deschisă în perioada iulie-august 2021, sunt prezente lucrări realizate în tehnicile: desen în creion și peniță, acuarelă și ulei.

 

Vă așteptăm.
Ioan Crăciun,
Curator al Galeriei Arta

video

Introducere stire


Realizare si gazduire Web: Digital Cable S.A.