Gheorghe Paulian (2021-03-25)

Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând de vineri 26.03.2021, ediția a X-a a expoziției tradiționale de pictură și grafică a „Școlii din Galerie”, coordonată de regretatul profesor George Paulian, nume asociat definitiv istoriei artei plastice muscelene.

 

George Paulian s-a născut în București la 30 aprilie 1936. A urmat Școala Primară „Oprea Iorgulescu” și Åžcoala Normală „Carol I” din Câmpulung și cursurile a trei școli de artă din Pitești: pictură (trei ani), regie teatru (doi ani), cinematografie (doi ani).

A făcut parte din grupul de inițiatori ai mișcării plastice de amatori din Câmpulung și a fost aproape de fondatorii Cenaclului de Arte „I.D. Negulici” din localitate. A participat la toate taberele de creație și la expozițiile organizate de Centrul de Creație Artistică Argeș și de Cenaclu, între 1970 și 1990, la care a obținut numeroase premii.

După 1990 a lucrat în București, unde a colaborat cu mai multe edituri și reviste de specialitate (printre care Mari Pictori), ca redactor, ilustrator sau machetator.

Reîntors în Câmpulung în 2006, a continuat să colaboreze la editarea unor lucrări de artă plastică, fiind în același timp un participant activ la viața Cenaclului „I.D. Negulici”.

În paralel, a înființat, după o concepție proprie, o școală de pictură la care a predat până la plecarea dincolo, cunoscută mai ales prin denumirea „Școala din Galerie” (am numit-o astfel pentru că, în perioada rece a anului, cursurile s-au desfășurat, parțial, în galerie).

Încă de acum un an, și-a dorit și a încercat să organizeze a X-a ediție a expoziției elevilor școlii, dar boala și suferința l-au determinat să o tot amâne. Până când „timpul nu a mai avut răbdare”.

S-a stins pe data de 15 februarie 2021.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Expoziția actuală, propusă de Galeria Arta și alcătuită de Cenaclul „I.D. Negulici”, gândită și ca o pioasă pomenire, reprezintă o încercare a noastră de a-i îndeplini una dintre ultimele dorințe. Aceasta aduce pe simeze câteva lucrări personale ale lui George Paulian, puse la dispoziție de familie, precum și creații ale foștilor săi elevi, selectate mai ales din ultima perioadă de activitate. 

                Expoziția va fi deschisă în perioada martie-aprilie 2021 și va putea fi vizitată cu respectarea restricțiilor și reglementărilor legale pentru spații închise specifice perioadei de pandemie, aplicate și afișate în clădirea care găzduiește și galeria.
 

 

Vă așteptăm.

 

Galeria Arta și Cenaclul „I.D. Negulici”

video

Realizare si gazduire Web: Digital Cable S.A.